Radu BusilaAstăzi, 03. 10 2009, a avut loc Adunarea Generală a Asociaţiei Juriştilor Creştin Democraţi. În cadrul acesteia preşedintele Ghenadie Vaculovschi a prezentat un raport de activitate. Adunarea a reales organele  de conducere ale Asociaţiei Juriştilor Creştin Democraţi.

În calitate de preşedinte al AJCD a fost ales juristul Radu Buşilă, licenţiat în drept şi masterand în relaţii internaţionale al Academiei de poliţie “A. I. Cuza” din Bucureşti. Noul preşedinte al AJCD este membru al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor şi a Asociaţiei Criminaliştilor din România şi este coautor al cursului introductiv “Răspunderea juridică a funcţoinarilor publici”.

Adunarea a ales de asemenea o nouă componenţă a Consiliului de Administrare şi a Comisiei de Cenzori şi a trasat principalele direcţii de activitate a Asociaţiei Juriştilor Creştin Democraţi în perioada imediat următoare. A fost accentuată necesitatea acordării sprijinului juridic persoanelor fizice şi juridice, primarilor şi consilierilor, precum şi promovarea iniţiativelor legislative care vizează perfecţionarea şi consolidarea instituţiilor democratice ale statului şi respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.